RomaniaActive lansează un îndemn românilor să participe la #BeActive, ziua dedicată mișcării. #BeActive este o campanie menită să celebreze importanța fitness-ului și a activității fizice, prin organizarea de evenimente gratuite în săli de fitness, centre sportive, parcări, școli, universități și clădiri de birouri. Astfel, oamenii sunt încurajați să facă mișcare oriunde ar fi.
Ziua #BeActive va avea loc în acest an pe 23 septembrie, și o mare parte dintre partenerii și membrii asociației și-au anunțat deja interesul. Această campanie face parte din Săptămâna Europeană a Sportului organizată de către Comisia Europeană.
În fiecare an Ziua #BeActive atrage mii de participanți în toate orașele europene, dornici să afle mai multe despre importanța fitness-ului pentru o viață cu adevărat sănătoasă.
De ce clubul tău de fitness ar trebui să organizeze o campanie de Ziua #BeActive
Cluburile de fitness care aleg să organizeze o campanie de Ziua #BeActive au parte de o mulțime de beneficii. În primul rând cei care organizează astfel de campanii au susținerea EuropeActive, o asociație cu mare experiență și resurse în domeniu. EuropeActive oferă susținere activă și consiliere pentru a pune la punct o campanie cu adevărat reușită.
Organizând o astfel de campanie, clubul tău va face parte dintr-o amplă campanie europeană pentru promovarea activității fizice, recunoscută și susținută de Comisia Europeană. Totodată, clubul tău va primi acces la o rețea largă de lideri în sectorul fitness, dar și politicieni și oameni din administrație care au un cuvânt de supus în regulile și legile care afectează sectorul nostru.
Folosind campania #BeActive poți obține sponsori și parteneriate mai prolifice, și vei întări relația cu membrii și comunitatea clubului tău.
Totodată vei ajuta la consolidarea rolului pe care îl joacă fitness-ul în comunitatea ta și vei promova bune practici care vor încuraja mai mulți oameni să vină la sală.
Ziua #BeActive este o inițiativă a sectorului european de fitness și activități sportive și o colaborare între EuropeActive și asociațiile naționale partenere.
Fiecare asociație parteneră este invitată să organizeze o campanie #BeActive, cu suportul EuropeActive.